“Nu exista!”
Numai asta spun oamenii.
Dar ei de fapt nu se gandesc ca prin aceste doua cuvinte ei neaga existenta a ceva ce nu stiu ca exista.
“Nu ai nicio dovada ca exista.” ~ ar spune unii.
“Dar ai tu o dovada ca nu exista?” ~ as raspunde eu.
Si ma refer la mituri, pentru cei ce n-au inteles.
Ma refer la existenta sirenelor, balaurilor, uriasilor, vrajitorilor, vampirilor, varcolacilor, animagilor, inorogilor, unicornilor, plus toate pe care nu le-am enumerat pana acum.
Serios, oameni buni!
Voi spuneti doar ca nu exista asa ceva.
Dar nu va ganditi ca cel mai probabil exista.
E ca si cum ai spune ca girafele nu exista. Sau pasarile.
Sunt tot fiinte, numai ca omul si-a dat seama de ele inaintea altora.
Si pentru ca sunt aproape inofensive, le-a lasat publice.
Ne-am putea gandi ca prietenul nostru cel mai bun este un vampir, sau ca directoarea este un animag.
Acestea exista, fara indoiala, dar fiindca va e frica sa cautati pentru a sti cat de adevarat e, spuneti simplu “Nu exista!”.
Ei bine, daca nu exista Bella si Edward nu ati mai fi avut ce visa.
Daca nu exista Dracula nu ati mai fi avut de ce sa va speriati.
Daca n-ar exista Harry Potter, copiii nu ar mai fi irealisti.
Greseala mea.
Copiii sunt cele mai realiste fiinte pe care le poate vedea umanitatea, pentru ca ei lasa visele sa ii patrunda.
Copiii sunt cele mai realiste fiinte pe care le poate vedea umanitatea, pentru ca ei lasa visele sa ii patrunda.
Si pe adulti i-ar fi patruns visele magice, dar, daca nu credeti in ireal, de ce v-ar mai da Mos Ene niste vise atat de colorate? De ce?
Va puteti duce la un batran, intelept bineinteles, care va spune ca astea sunt ineptii.
Si va puteti duce la un copil, mai realist insa, care va spune sa credeti in orice.
Unde v-ati duce?
Eu clar, m-as duce la…
COPIL.
