Ma uit la acest jurnal care acum un minut se afla sub perna.
Acum e pe pat.
Il iau in mana si imi dau seama cate lacrimi gazduieste in fiecare zi. Ma tot uit la acest jurnal care este al meu. Sunt gandurile mele in 579 de file, ganduri de doi ani incoace.
Imi aduc aminte cum scriam la orele tarzii, cum niciodata nu dadeam pagina inapoi din cauza durerii, cum niciodata nu stergeam ceea ce am gresit, pentru ca niciodata nu era ceva cu adevarat gresit.
Jurnalul roz pe din-afara ascundea mult negru inauntru.
Asa fac de cand sunt mica: scriu in jurnal doar momentele insuportabile.
Momentele jenante, momentele rele, momentele care imi ranesc sufletul.
Nu vreau sa imi amintesc cum lacrimile fierbinti imi siroiau pe obrajii deja umezi, dar pur si simplu sunt amintiri, care nu vor sa fie lasate uitarii.
Partea rea e ca amintirile bune, care au mai existat pe-aici, pe-acolo le uit imediat…Se uita imediat. Asa vor ele, sa fie lasate uitarii.
Pentru asta ar exista un jurnal de amintiri frumoase, numai ca ar da pe-afara peste doua zile – ar fi plin.
Momentele bune sunt la fiecare pas, in fiecare zi.
Dar cand un moment rau te loveste, nu mai scapi de el toata viata.
Il visezi,…ai cosmaruri.
Pana acum m-am uitat in gol, filozofand.
Dar imi restabilesc vazul care se pare ca nu isi ia ochii de la acest carnet, aceasta farama de viata pe care este inscriptionat “My Diary”.
De parca chiar ar fi ceva frumos.
De parca acest jurnal e doar roz.
De parca sunt doar copaci sacrificati pentru a sta intre doua coperti cu puf. De parca nu ar avea sentimente.
Ei bine, au fost si for ramane intotdeauna…
…Amintiri…
